Era o dimineata exact ca cea de azi. Adormisem pe la 4 si jumatate, dupa ce incercasem sa impachetez o parte cat mai mare din lucruri. Dupa vreo trei pahare de sampanie si putin vin, eram putin distrata, si nu ma entuziasma prea tare ideea de somn.
Contradictie interioara: mintea mea spunea ca ar fi bine sa dorm, inima mea voia sa reflecteze asupra faptului ca urma sa plec din Sibiu.
Dupa o batalie apriga, mintea a castigat si, iata-ma, dormind ca o piatra. O comparatie forte sensibila, asa sunt eu :)))). Eram speriata totusi de gandul ca nu ma voi trezi la timp pentru a termina bagajul si pentru a elibera camera.
Alarma a avut grija sa imi intrerupa starea de reverie, iar la 9:30 am inceput sa ma ocup de indatoriri.
Urma sa stau in masina vreo 4 ore, asa ca voiam sa ma imbrac in ceva cat mai comod, care sa imi permita sa ma misc (si sa dorm ca un urs). Nu aveam nimic din categoria asta cu mine, asa ca a trebuit sa improvizez. Nu mai suportam camasa alba inca o zi. Iubesc camasile, imi place sa le port, dar la cata oboseala acumulasem, ma simteam ca intr-o punga de carton cand o imbracam.
“Camasa mea de noapte” era un tricou de baieti care imi ajungea pana sub genunchi, cu un print foarte colorat. Era singura optiune care imi satisfacea cerintele. Am incercat sa gasesc altceva insa, pana la urma, gandindu-ma ca singurele persoane cunoscute cu care urma sa ma intalnesc erau mama si tata, am luat o pereche de blugi negri, tricoul si balerinii pointy. Ca sa nu arat prea neglijent, mi-am prins parul in coada si mi-am pus sacoul MaxMara.
Am dus toate bagajele la masina si am verificat de 15 ori camera inainte sa plec.
Dupa plecarea de pe Xenopol, le-am sugerat alor mei sa mergem la o plimbare prin centrul Sibiului, apoi la masa-la Benjamin, ca de obicei.
Din cate stiam, echipa Feeric ar fi trebuit sa fie undeva in Cristian, la vreo 10km de Sibiu.
Totusi, in fata restaurantului erau asezate vreo 20 de scaune, niste oglinzi prismatice si cateva trepiede. Nu iti poti imagina ce emotii am avut in momentul in care i-am vazut pe toti pregatindu-se de prezentare. Nu-mi venea sa cred. Ma simteam ca acasa.
Imi paruse rau ca plecam si inainte, dar acum, avandu-i in fata, vazandu-i pregatind prezentarea, lucrand impreuna, coordonandu-se, distrandu-se muncind, dorul a aparut numaidecat. Simteam ca nu-mi puteam stapani cumulul de emotii. Aveam energie, eram extrem de fericita sa ii revad, iar simultan, dorul se instala.
Am ajuns la restaurant, dar gandul ca afara urma sa aiba loc un eveniment Feeric nu imi dadea pace, eram hiperactiva. Tremuram.
Intr-un final, le-am spus alor mei ca o sa ma duc la prezentare. Nu mai rezistam. The urge was just too strong. M-am intalnit cu Olivia, Adrian,Flavius si Paul din episoadele anterioare, am stat la cateva discutii, am facut poze, mi-am luat la revedere cum se cuvenea.
M-am distrat putin pe seama faptului ca Ioana Grama purta o tinuta aproape identica cu cea din cel mai recent post al meu, la vremea aceea.
Pentru mine Feeric se terminase, pentru multi acum avea sa inceapa.
Anul viitor sper sa fiu tot acolo, cu un blog mai mare, mai frumos, mai aventuros, plina de viata si de energie, asa cum am fost in “ultima zi” de festival.
Goodbye, Feeric, ’till nexy year!
Couture & Adventure 