Miercuri, 20 iulie, m-am trezit pe la 11, moarta de oboseala si fara niciun chef de a cobori din pat si a ma imbraca pentru prima prezentare din zi.
Avantajul meu era ca doar ieseam din pensiune, faceam doi pasi si ajungeam la tunelul din strada Xenopol.
Nu stiam cu ce sa ma imbrac, imi era foame si tot ce voiam era sa lenevesc in pat, dand scroll fara oprire pe facebook si instagram. Super ocupatie, ce sa zic.
Intr-un final, pe la 12 am decis sa imi tarasc picioarele pana la baie si sa incep sa ma pregatesc-voiam sa prind si eu un loc in fata de data aceasta.
Zis si facut. M-am imbracat in vreo trei tinute, am ales una random, pe care nu o avusesem in plan cand plecasem de acasa, una dintre cele “de rezerva”, ca sa zic asa. Stiam ca sunt o nehotarata care se plictiseste repede, asa ca am fost sigura ca “socoteala de acasa nu se potriveste celei din targ”.
Nu aveam nicio idee cine urma sa prezinte sau ce. Am ocupat un loc in primul rand, langa persoane pe care nu le cunosteam si am aflat, la scurt timp ca aveam sa urmarim o colectie de pantofi si genti accesorizate cu placute de aur galben,alb sau roz ale unei creatoare de moda argentiniene.
Persoanele din stanga, respectiv din fata mea, vorbeau o spaniola pe care eu am invatat-o de la telenovele, si am realizat ca nu erau europeni, donc ils etaient venus d’Argentine.(asta a fost ceva spontan :)) )
Foarte distrati si distractivi oamenii, nu am nimic de zis. Am ras putin cu ei.
Nu o sa ma laud ca mi-a placut colectia. Not at all. Pantofii nu aveau nimic special in afara faptului ca le atarnau niste chestii din metal colorat pe te miri unde. Adica, sincer, eu n-as merge pe strada cu asa ceva. Pe langa faptul ca nu port nici accesorii din categoria inele/bratari din aur de teama ca le-as pierde, nu as suporta sa imi tacane chestiile alea in cap de fiecare data cand pun un pas.
S-ar putea sa fiu rautacioasa la ora asta, dar am vazut pantofi turcesti de 150 de lei pe care i-as fi aplaudat cu placere la un fashion show.
Uh, it’s just me being mean right now but guys, look at those shoes.
In fiiiiine, trecand peste nemultumirea mea legata de pantofi, pe aici si pe acolo mai erau si niste genti. Din intamplare, una dintre ele mi-a placut foarte mult. Foarte, foarte mult.
Ca sa ma intelegi, cand am reusit sa ii fac o poza in care am focalizat pe ea si nu pe model, am exclamat cu voce tare un “da” si mai-mai ca am sarit de pe scaun de fericire. In urmatoarea secunda m-am uitat in jur sa ma asigur ca nu se inchina nimeni sau nu s-au dat cu scaunul mai departe. Just kidding. Lumea fashion-ului e plina de ciudati din astia. S-au obisnuit toti.
Dupa ce s-a terminat prezentarea, ma invarteam trista prin jur pentru ca nu gaseam pe cineva care sa imi faca poze. Colega mea de festival, Anca, fugise in cautarea catorva persoane care sa o insoteasca la masa cat timp eu incercam sa socializez.
Mi s-a facut o poza “pe ascuns” sa zic asa, dar nu stiu pe unde este, abia astept sa vad ce zambet tamp aveam.
Pana la urma, mi-am luat inima in dinti si am abordat unul din fotografii de la LookTv, Paul-care nu are Facebook-. Daca ma intreaba cineva vreodata cine mi-a facut pozele, o sa ii zic Paul cel fara Facebook. Umor sec.Uh, ca vinul.
Mda, dintr-una intr-alta am ajuns sa discutam despre facultate, Erasmus, Work and Travel, lucruri foarte interesante pentru mine.
Am mentionat in postarile trecute ca la Feeric intalnesti oameni de toate felurile. Persoane cu experiente asemanatoare, care pot sa iti dea sfaturi bune pentru viitor, care iti impartasesc pasiunile, care, dupa ce le-ai cunoscut, iti lasa senzatia ca nu ai venit degeaba. Ca tot efortul de a ajunge pana aici a meritat.
Dupa ce am terminat cu pozele, am plecat sa caut un restaurant. Intre timp m-a sunat Anca, asa ca am mers la ea, la Benjamin Steak House, un restaurant cu o mancare exceptionala-il recomand cu caldura.
Am baut un Hugo-sunt literalmente nebuna dupa bautura asta- si am mancat o supa crema de broccoli cu creveti si seminte de dovleac. Stiu ca suna scump, dar nu era. Am platit pe supa cat platesc si in Bucuresti pe una, atat ca cea din Bucuresti nu are nici seminte, nici creveti si, de multe ori, nici nu e crema. E mai mult o zeama cu firimituri de broccoli.
Imediat dupa masa am plecat la Boromir pentru prezentarea Ginei Cas. Piesele sale erau de-a dreptul fascinante. Cuavnt definitoriu: neopren.
Pe romaneste, niste creatii nonconformiste, extrem de interesante, care iti dau impresia ca esti imbracat in pijamale. Perfectiune, nu-i asa?
Pozele de aici nu mi-au iesit prea bine pentru ca lumina batea direct pe fata modelelor si nici nu voiam sa le sacai cu blitz-ul, asa ca ma voi folosi de pozele profesionistilor.
Dupa Gina Cas am plecat din nou in centru. Nu voiam sa merg la Avrig pentru urmatoarea prezentare-era mult prea departe, iar eu nu eram cu masina. Cand am iesit din fabrica, cu scopul de a lua un taxi, am intalnit-o pe Olivia de la Illustrious by Olivia, care mergea in aceeasi directie cu mine.
M-am dus la Casa Mario, m-am pus in pat 2 minute, timp in care mintea imi era cuprinsa de o dilema: sa stau sa dorm ori sa merg sa ma plimb.
Brusc, am sarit din pat, mi-am luat niste haine mai comode si mi-am spus: YOLO, sunt aici doar doua zile, normal ca ma duc sa ma plimb, am timp sa dorm acasa.
Eh, normal ca nici acasa nu dorm, dar asta e viata la 19-20 de ani: pierzi orele de somn pentru activitati mai mult sau mai putin importante; de exemplu Instagram si Snapchat.
Trecand peste lipsa mea acuta de somn, era 16:30 cand m-am dus sa mananc la Benjamin.
La 19:30 urma sa ma intalnesc cu Adriana. Am mancat o inghetata foarte buna si am discutat despre sensul vietii, meditatie si progres intelectual. Subiecte pe care eu le indragesc enorm, care par sa aiba o seriozitate constanta.
Calculasem ca voi sta in jur de 2 ore afara insa, prinsa in profunzimea conversatiei, am stat vreo 3, intaziind la prezentarile de la Feeric Venue.
Am ajuns la 22:30 la Redal, reusind sa prin finalul de la cea mai frumoasa prezentare: Agatha Ruiz de la Prada. I-au urmat alte trei defilari, culminand cu un After Party.
Dupa cateva pahare de sampanie, poze cu palarii de Pokemon(“Vreau si eu sa prind un pokemon in seara asta”-cea mai proasta gluma a mea de la Feeric-) si putin dansat, am plecat acasa sa dorm, urmand sa plec in dimineata urmatoare.
Cireasa de pe tort de la FFW a fost tocmai ziua de joi, cand eu credeam ca nu o sa mai particip la nicio prezentare.
Maine, de ziua mea, voi posta finalul episodului Feeric!!
Fii pe faza!
Couture & Adventure 