Ceai negru cu portocale si biscuiti cu vanilie?
O expresie care ma obsedeaza. Am pierdut sensul ei printr-unul din dulapurile cu haine, probabil. Sau intr-o cutie cu amintiri. Sau poate intr-un album de fotografii.
De fapt, nici nu mai conteaza unde am ratacit sentimentul acela sinonim cu “la joie de vivre”. Cert e ca din momentul in care am realizat asta, il caut mereu, il caut pretutindeni.
Il caut pe strada, in ochii si zambetele necunoscutilor, in vitrinele magazinelor, in vopseluri metalizate, in peisaje montane, pe acoperisuri, pe Pinterest,in sloganurile cafenelelor – il caut. In fiecare zi gasesc franturi din el, dar nu reusesc sa conectez piesele. Imi lipseste tocmai esentialul.
Un singur loc a ramas necercetat: Oglinda. Nu m-am uitat niciodata in oglinda cautand bucuria de a trai, din contra, am facut asta cautand motive pentru a-mi ingreuna existenta. Si in lista cu motive adaug benevol si rujul acela mat dupa care sunt innebunita…
Cand am avut certitudinea plecarii in Franta pentru un an, mi-am setat ca scop gasirea acelui detaliu care probabil sta frumos, pe un fotoliu din piele ecologica, fumand un trabuc, incercand sa se imbete cu euforie, sorbind elegand dintr-un pahar de sampanie scumpa.
Am inceput o noua aventura, iar de data nu ma opresc pana ce nu-mi ating scopul. Vreau sa aflu toate secretele de functionare ale masinii de vise, indeosebi algoritmul care o face sa fie optimista si increzatoare.
Join me in this trip 🙂 It’s gonna be worth it.
Couture & Adventure 